Sanocare Analize Medicale

Informaţii generale Activitatea plasminogenului

Plasminogenul este precursorul inactiv al plasminei, catalizatorul primar al degradării fibrinei. Plasminogenul este sintetizat în ficat şi este prezent în diferite ţesuturi şi fluide, incluzând saliva, secreţia lacrimală, lichidul seminal, secreţia prostatică. Timpul de înjumătăţire în circulaţie este de ~2 zile, acesta putându-se scurta dramatic în condiţii asociate cu activarea sistemului fibrinolitic.

Molecula de plasminogen este o glicoproteină formată dintr-un singur lanţ polipeptidic de 791 aminoacizi, cu o greutate moleculară relativă de 88kD, cu un conţinut carbohidrat de 2%. In funcţie de conţinutul de carbohidrat, în plasmă circulă 2 variante majore de plasminogen în cantităţi aproape egale, diferite funcţional. De asemenea există o heterogenitate în secvenţa primară a plasminogenului, reflectand existenţa a două polimorfisme cu incidenţă crescută şi a altor câteva cu incidenţă scăzută în populaţia umană.

Plasminogenul secretat în sânge are un acid glutamic la capătul N-terminal, fiind denumit Glu-plasminogen; în urma proteolizei de către plasmină în unul din mai multe situsuri posibile rezultă o forma degradată de plasminogen, produsul cel mai frecvent fiind Lys-plasminogen. Situsul primar de formare a Lys-plasminogen este cheagul de fibrină, iar timpul său de înjumătăţire este mai scurt (0.8 zile); această formă modificată conformaţional a zimogenului leagă mai rapid fibrina, prezintă o aviditate de 2-3 ori mai mare pentru receptorii celulari şi este activată de 10-20 ori mai rapid.

Molecula de plasminogen conţine 5 domenii kringle (K1-K5), de 78-80 aminoacizi, domeniile K1 şi K4 conţinand situsurile care reglează legarea plasminogenului la fibrina, α₂-antiplasmina, glicoproteine bogate în histidină, kininogeni, trombospondină şi receptori celulari de suprafaţă; aceste situsuri leagă reziduuri de lizină de la nivelul moleculelor ţintă.

Glu-plasminogenul este convertit de către activatorii plasminogenului, u-PA sau t-PA, fie în plasmă sau la nivelul cheagului de fibrină, în Glu-plasmină, care conţine triada catalitică specifică serin proteazelor (His-Asp-Ser) şi care degradează fibrinogenul, fibrina şi alte molecule ţintă. Glu-plasmina se poate autodigera, cel mai frecvent la Lys-plasmina. Plasmina este inhibată de către α₂-antiplasmina care are o acţiune mai eficientă în afara cheagului de fibrină^1;3.

A fost descrisă deficienţa congenitală a plasminogenului, ce poate fi de tipul I sau hipoplasminogenemia, respectiv deficienţa antigenului şi activităţii, ori tipul II sau displasminogenemia, cu antigen normal şi activitate redusă. Deficienţele cantitative sunt moştenite ca o boală autosomal dominantă, în timp ce defectele calitative sunt de obicei moştenite autosomal recesiv.

Displasminogenemia este mai comună la japonezi, cu o singură mutaţie prezentă în peste 90% din cazuri². Manifestările clinice asociate cu deficienţă homozigotă sunt trombofilia şi conjunctivita lemnoasă, dar comparativ cu alte condiţii trombofilice riscul de tromboză nu este atât de mare^1;3;6. Ambele tipuri de deficienţă au fost descrise la pacienţi cu tromboză venoasă (în particular în Japonia), dar alte studii nu au putut determina faptul că deficienţa izolată de plasminogen este un factor de risc pentru tromboza venoasă.

Riscul este agravat când se combină cu alte cauze moştenie sau dobândite de trombofilie⁶. Deficienţa severă de plasminogen cu nivele de 5-6% din normal este o entitate rară care se manifestă ca o boală pseudomembranoasă afectând membranele mucoase (de ex. conjunctivita lemnoasă la nivelul ochiului), dar surprinzător nu cu tromboza venoasă⁷. Semnificaţia deficienţei heterozigote ramâne disputată^1;5;6.

Deficienţa dobândită de plasminogen, care poate apărea în boli hepatice, sepsis, terapia trombolitică (cu t-PA, u-PA sau streptokinaza), CID/ fibrinoliza sistemică, febra hemoragică argentiniană, leucemie, rezultând din scăderea sintezei sau creşterea catabolismului, a fost asociată cu ocluzii vasculare trombotice^3;6.

Recomandări pentru determinarea Activitatății plasminogenului

• evaluarea pacienţilor cu istoric de tromboză şi cu teste negative pentru factorii de risc trombotic comuni;
• evaluarea pacienţilor cu conjunctivită lemnoasă;
• evaluarea fibrinolizei (în combinaţie cu alte componente ale sistemului fibrinolitic: fibrinogen, PAI-1, D-dimeri);
• monitorizarea terapiei trombolitice^5;6.

Pregătire pacient

à jeun (pe nemâncate)⁴. Se va evita tratamentul cu anticoagulante orale cu 2 săptămâni înainte, iar cu heparina cu doua zile înaintea testării; nu se va recolta de pe un cateter heparinizat⁵.

Specimen recoltat – sânge venos⁴.

Recipient de recoltare – vacutainer cu citrat de Na 0.105M (raport citrat de sodiu – sânge=1/9). Presiunea realizată de garou trebuie să fie între valoarea presiunii sistolice şi cea a presiunii diastolice şi nu trebuie să depăşească 1 minut. Dacă puncţia venoasă a eşuat, o nouă tentativă pe aceeaşi venă nu se poate face decât după 10 minute⁴.

Cantitate recoltată – cât permite vacuumul; pentru a preveni coagularea parţială a probei se va asigura amestecul corect al sângelui cu anticoagulantul, prin mişcări de inversiune a tubului⁴.

Prelucrare necesară după recoltare – proba va fi centrifugată 15 minute la 2500g, urmată imediat de separarea plasmei şi congelarea acesteia; probele recoltate în afara laboratorului vor fi transportate în recipientul destinat probelor congelate⁴.

Cauze de respingere a probei – vacutainer care nu este plin; proba de sânge hemolizată sau coagulată; plasma care nu a ajuns congelată la laborator⁴.

Stabilitate probă – plasma separată este stabilă 4 săptămâni la  – 20ºC.⁴ 

Metodă – test cromogenic (plasma pacientului este mixată cu un exces de streptokinaza în prezenţa fibrinogenului cu formarea complexului plasminogen-streptokinază care converteşte un substrat cromogenic; activitatea enzimatică a complexului nu este inhibată de inhibitorii plasmatici).^5,6

Valori de referinţă Activitatea plasminogenului

80.2-132.5%⁴.

Interpretarea rezultatelor

Acest test identifică ambele tipuri, I şi II, de deficienţă a plasminogenului.

Deficienţa ereditară este foarte rară; o reducere a activităţii plasminogenului poate reprezenta o deficienţă congenitală, dacă poate fi exclusă deficienţa dobândită, care este mult mai frecventă⁶.

Limite şi intreferenţe

Nivelul de plasminogen este scăzut la naştere, ~50% din nivelul de la adult, chiar mai mici la prematuri, şi atinge nivelul de la adult la 6 luni^4;5. Valorile pot creşte marcat în trimestrele II şi III de sarcină⁵.

 Bibliografie