Descriere
Informaţii generale: Activitatea diaminoxidazei (DAO) – intoleranta la histamină
Intoleranţa la histamină este consecinţa unui dezechilibru între histamina acumulată în organism şi capacitatea de degradare a acesteia. Aceasta afecţiune nu este mediată prin anticorpi IgE, de aceea testele cutanate şi dozările de IgE specifice vor da rezultate negative1;2.
Histamina este o amină biogenă prezentă în cantităţi variabile în multe alimente. În mod normal histamina alimentară este rapid detoxifiată de către aminoxidaze; persoanele care prezintă o activitate redusă a acestor enzime au risc de a dezvolta intoleranţa la histamină. Principala enzimă implicată în metabolismul histaminei ingerate este diaminoxidaza (DAO), proteină stocată în structurile veziculare asociate membranei plasmatice a celulelor epiteliale şi eliberată în circulaţie în prezenţa stimulilor adecvaţi.
Scăderea capacităţii de degradare a histaminei datorită unei activităţi DAO reduse poate determina o serie de manifestări clinice care mimează o reacţie alergică: diaree, cefalee, urticarie, prurit, flushing, simptome rino-conjunctivale, bronhospasm, hipotensiune, aritmii cardiace. Intoleranţa la histamină devine clinic manifestă când organismul este încărcat cu histamină mai mult decât poate cataliza (consum de alimente bogate în histamină, alcool sau medicamente care eliberează histamina sau blochează DAO).
Bolile alergice precum febra fânului sau sensibilizările la fungi reprezintă o sursă în plus de histamină care se adaugă la cea din alimente. Cel mai frecvent afectate sunt persoanele de sex feminin cu vârste între 30 şi 55 ani.
Histamina apare în alimente datorită activităţii bacteriilor, printr-un proces de decaboxilare a aminoacizilor. De aceea se găseşte în cantităţi mai mari în alimentele fermentate (de ex. brânză, varză murată sau vin) şi bogate în proteine (de ex. peşte, carne şi mezeluri). Niveluri foarte mari se găsesc, de asemenea, în alimentele alterate2.
Nivelul de histamină creşte odată cu perioada de păstrare a alimentelor de aceea acestea trebuie pregătite rapid, nu trebuie stocate mult şi nu trebuie reîncălzite! Datorită stabilităţii la căldură, histamina nu poate fi distrusă nici prin congelare, nici prin fierbere, prăjire sau coacere1;2.
În majoritatea cazurilor, deficitul DAO este dobândit ca urmare a unor afecţiuni gastrointestinale care scad producţia DAO sau a inhibării activităţii enzimatice prin consum de alcool şi diverse medicamente. Cu toate acestea, studii recente au evidenţiat o mare variabilitate individuală în expresia DAO la nivelul celulelor epiteliale intestinale şi diverse polimorfisme la nivelul genei DAO asociate cu afecţiuni gastrointestinale, care demonstrează existenţa unei predispoziţii genetice la un subgrup de pacienţi cu intoleranţă la histamină.
Pacienţii diagnosticaţi cu deficit DAO pot beneficia de o dietă corespunzătoare care elimină alimentele cu un conţinut ridicat în histamină. Deoarece alcoolul creşte permeabilitatea intestinală şi prin aceasta nivelul histaminei in organism, se vor evita băuturile alcoolice la masă. De asemenea antialgicele (aspirina) facilitează o creştere a permeabilităţii intestinale2.
Alimente cu un conţinut ridicat în histamină
Vinul şi alte băuturi alcoolice
Histamina apare şi în procesul de fermentaţie alcoolică. Bacterii acidifiante ca Pediococcus cerevisiae au fost identificate ca formatoare de histamină. Conţinutul în histamină este un criteriu de calitate al vinului. În general vinurile roşii au un conţinut ridicat în histamină. Pot fi întâlnite concentraţii de histamină de până la 3000 µg/l în vinurile care dau în mod caracteristic cefalee.
Conţinutul mediu în histamină:
- Vin roşu: 60-3800 µg/l
- Şampanie: cca 670 µg/l
- Spumos: 15-80 µg/l
- Vin dulce: 80-400 µg/l
- Vin alb: 3-120 µg/l
- Bere: 20-300 µg/l
Peşte
Categoriile de peşte după consumarea cărora apar adesea simptome de intoxicare aparţin familiei Scombridae (macrou). De aceea în literatura engleză cazurile de intoxicaţie sunt descrise sub numele de “scombroid poisoning”. Peştii din această familie (mai ales tonul şi macroul) au o cantitate mare de carne roşie cu un conţinut crescut de histamină.
Dar şi la alte tipuri de peşte s-au măsurat cantităţi crescute de histamină: heringi, sardine şi sardele. Producţia de histamină este influenţată de temperatura la care este ţinut peştele până la pregătirea sa culinară. În cazurile în care s-au găsit cantităţi mari de histamină în conservele de ton sau macrou afumat, cercetările au dovedit că peştele n-a fost transportat în condiţii de refrigerare corespunzătoare sau a fost depozitat inadecvat. În mod surprinzător s-au găsit cantităţi mai mari de histamină în marinată decât în carnea de peşte.
- Ton: până la 8000 mg/kg
- Macrou afumat: până la 788 mg/kg
- Macrou (conservă): până la 15 mg/kg
- Sardina: până la 1500 mg/kg
- Sardele: până la 180 mg/kg
- Hering: până la 12 mg/kg (mai ales marinat)
Lapte/brânză
În timp ce laptele crud şi cel de băut conţine cantităţi minime de histamină, unele sortimente de brânzeturi au niveluri ridicate. În general se consideră că nivelul de histamină creşte cu maturarea şi cu stocarea. Bacteriile incriminate sunt diverşi lactobacili şi streptococi.
- Emmentaler: 10-500 mg/kg
- Stilton (brânza cu muceagai albastru): cca 160 mg/kg
- Gorgonzola: până la 160 mg/kg
- Camembert: 10-300 mg/kg
- Parmezan: 10-580 mg/kg
Carne/mezeluri
Conţinutul în amine biogene în preparatele de carne este foarte divers. Unele sortimente de cârnaţi pot conţine cantităţi relativ mari de histamină, în timp ce produsele proaspete abia dacă ating niveluri critice. Dar mai sunt şi alte amine biogene prezente în carne. Cercetările au arătat că diaminele cadaverina şi putresceina – ambele substraturi peste DAO sunt un indicator al prospeţimii cărnii.
- Salam: până la 280 mg/kg
- Carnaţi cervelat: până la 100 mg/kg
- Jambon Westfal: 40-270 mg/kg
Alte alimente
Oţetul din vinul roşu conţine până la 4000 µg/l histamină. In cazul ciocolatei conţinutul oscilează între 5-100 mg/kg, după sortiment1.
Medicamente care eliberează histamina sau inhibă DAO
- miorelaxante: pancuroniu, alcuroniu, D-tubocurarina
- narcotice: tiopental
- analgetice şi antiinflamatorii: acid acetilsalicilic, metamizol, antiinflamatorii nesteroidiene, opioide
- anestezice locale: prilocaina
- anti-hipertensive: verapamil, alprenolol, dihidralazina
- antiaritmice: propafenona
- diuretice: amilorid
- antiemetice: metoclopramid
- antibiotice: cefuroxime, cefotiam, isoniazid, pentamidin, clavulanic acid, chorochina
- mucolitice: acetilcisteina, ambroxol
- bronhodilatatoare: aminofilina
- antagonişti de receptori H2: cimetidina
- chimioterapice: ciclofosfamida
- antidepresive: amitriptilina2
Recomandări pentru determinarea activităţii DAO
Testul este indicat la pacienţi cu suspiciune clinică de intoleranţă la histamină (prezenţa a ≥ 2 simptome tipice cu răspuns favorabil la dietă fără alimente cu conţinut ridicat în histamină) după excluderea altor afecţiuni gastrontestinale, a mastocitozei sistemice (rezultat negativ pentru triptază) şi a alergiilor alimentare (teste cutanate şi IgE specifice negative)2.
Pregătire pacient – à jeun1.
Specimen recoltat – sânge venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator1.
Cantitate recoltată – minim 0.5 mL ser1.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat sau care nu a fost pastrat la 2-8°C1.
Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare şi se transportă în condiţii de refrigerare1.
Stabilitate probă – 3 zile la 2-8°C, 1 luna la -20°C.
Metodă – REA (radioextracţie): la proba de ser a pacientului se adaugă putresceina marcată cu 14C care constituie un substrat cu afinitate înaltă pentru DAO; sub acţiunea DAO putresceina este converită în delta-pirolina; cantitatea de pirolină obţinută se corelează cu activitatea DAO din serul pacientului1.
Valori de referinţă şi interpretarea rezultatelor
14-33 UI/mL: activitate enzimatică normală;
< 3 UI/mL: activitate enzimatică redusă marcat (posibil deficit genetic);
3-10 UI/mL: activitate enzimatică scăzută;
10-14 UI/mL: activitate enzimatică în zona de graniţă; este posibil să apară manifestări clinice în cazul încărcării organismului cu histamină, de exemplu prin alergii floride sau alimentaţie bogată în histamină (deficit latent); se recomandă eventual determinarea histaminei în sânge;
> 33 UI/mL: activitate enzimatică crescută (posibil inducţie enzimatică în cadrul unui proces alergic activ).
